Este educația non-formală cheia succesului în carieră?

     Probabil că senzația pe care ai avut-o după ce ai aflat că ai intrat la facultate a fost că vei primi cheia succesului la terminarea acesteia. Însă, după cum am ajuns să descoperim mai devreme sau mai târziu, lucrurile nu stau chiar așa. Diploma de licenţă nu vine la pachet cu o carieră înfloritoare si un salariu pe măsură, cu toate că este un pas de multe ori necesar în obținerea acestora.

     Și cum rămâne cu acea carieră de succes? Aici intervine educaţia non-formală și voluntariatul. Acestea au capacitatea de a te ajuta să gândești în afara standardului, să îţi pui ideile în valoare și chiar să iei contact cu mediul de business. Mai concret:

  • Activitățile de dezvoltare personală legate de carieră sunt o provocare intelectuală. Mediul de învățare din cadrul unui training sau workshop diferă extrem de mult de cel tradițional-autoritar și de cele mai multe ori te face să vrei sa ieşi din zona ta de confort și astfel să devii o versiune îmbunătăţită a ta. Depășirea limitelor este exact ceea ce te ajută să progresezi, iar aceste activități îţi oferă această oportunitate.
  • Evenimentele de carieră pun în context două generații ale forţei de muncă, lucru care în general nu prea se întâmplă. În cadrul unei astfel de activități, angajatorul are ocazia să își creeze o impresie asupra generației care îi va bate în curând la ușă, iar studentul ia contact cu lumea companiilor și a business-ului care e atât de diferită de mediul universitar.
  • Cu toţii știm paradoxul: angajatorul cere experiență, iar studentul proaspăt ieşit de pe băncile facultăţii oftează și ridică din umeri. Dar nu trebuie să fie așa! Aceste activități și evenimente de dezvoltare sunt exact modul prin care un tânăr poate căpăta mult râvnita experienţă înaintea obținerii primului job. Traininguri, workshopuri sau conferinţe: nu fac altceva decât să pună piatră cu piatră în scara ascensiunii tale spre o carieră reușită!
  • Diferența dintre un curs din cadrul facultății și un training sau o conferinţă provine din faptul că cei care îți vorbesc în cadrul educației non-formale sunt specialiști în domeniul lor, pasionaţi de ceea ce fac, cu o experienţă practică bogată în spate și au ajuns la cariera pe care ți-o doreşti tu într-un fel sau altul. Așadar, un eveniment de cariera îți crează oportunitatea de a-ți contura drumul în viața profesională prin desenarea urmelor pașilor persoanelor care au fost cândva în locul tău.
  • Pe lângă informaţiile efective dobândite, acest tip de activitate te dezvoltă și pe plan personal. Ți-ai răpit o zi din weekend pentru a veni la această conferinţă. Felicitări, ai facut încă un pas spre a te îmbunătăţi. Acea cheie a succesului despre care tu credeai că va fi atașată diplomei se afla, de fapt, înăuntrul tău în tot acest timp. Tu decizi felul în care îți conturezi viitorul, prin modurile în care alegi să te dezvolți: un pas înainte și doi înapoi, sau pași mici și siguri spre viitorul pe care ți-l dorești?

     Acum că eşti motivat să participi la astfel de activități, uite de unde ai putea să începi:

     JobShop®  este un eveniment anual de carieră care devine un liant între studenți, angajatori și Universitate, ce are ca scop sprijinul în dezvoltarea profesională. Aici vei avea posibilitatea să interacționezi cu profesioniștii din domeniul pe care ți l-ai ales, dar și cu reprezentanţii companiilor la care ai vrea să lucrezi sau care au o poveste care te interesează. Îți oferă oportunitatea de a beneficia de o gamă largă de activități, de la discursuri ţinute de anteprenori, la workshopuri pentru construirea unui CV de necombătut, dar și zile de standuri, unde ți se va prezenta oferta companiilor participante.

     JobShop® îmbină beneficiile educației informale cu introducerea studentului în mediul afacerilor, oferindu-ți posibilitatea de a ieşi în evidență, poate chiar de a obţine un internship în cadrul companiei care te interesează. Te aşteptăm între 14 și 15 martie la Facultatea de Inginerie Chimică și Protecţia Mediului pentru Zilele de Stand ale ediției cu nr XVII a Evenimentului Național de Carieră JobShop® ! Mai multe detalii poți afla urmărind pagina noastră de Facebook, JobShop Iaşi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *