JobShop® ocazia pe care nu trebuie să o ratezi

Evenimentul Național de Carieră JobShop® a dezvoltat multe persoane, iar una dintre ele este Alexandru Lupu. Mai jos sunt câteva impresii ale lui Alexandru legate de ceea ce înseamna JobShop® atât pentru el ca coordonator, cât  și ca membru al organizației studențești BEST Iași.

12077433_1091969620867194_487707175_n

”Dacă cineva îți propune ceva și nu știi sigur dacă poți realiza acel lucru, atunci acceptă și învață cum să îl faci. ”

“Acesta ar fi unul dintre lucrurile pe care BEST-ul m-a ajutat să le conștientizez. Faptul că putem fi mai mult decât suntem dacă încercăm să ne depășim pe noi înșine puțin câte puţin. Acest lucru l-am  învățat din postura de coordonator al evenimentului național de carieră JobShop®.  

M-a învățat că întotdeauna, oricât de detaliat vrei să fii, tot va apărea un element sau o excepție, de la ceea ce voiai să se întâmple. Și asta s-a dovedit a fi și benefic deoarece m-a provocat atât pe mine cât și pe colegii cu care am lucrat să vedem noi abordări sau soluții care să se plieze pe ceea ce aveam și nu neapărat ceea ce gândisem.

M-a învățat să lucrez cu oameni și trebuie să recunosc că asta a fost poate și una dintre cele mai grele lucruri, pe care a trebuit să le fac, pe durata întregii perioade de coordonator, deoarece fiecare are un set de valori, un mod de lucru și e dificil să rezonezi cu fiecare, să faci în așa fel încât abilitățile fiecăruia să-i fie folosite într-un mod optim ceea ce nu se poate face decât prin exercițiu constant.

M-a mai învățat că e nevoie să schimb și câteva lucruri la mine. Cum ar fi,  modul de lucru și organizarea timpului, deoarece eram destul de împrăștiat și dezorganizat.

Prioritate are cartea

Săptămâna trecută am aflat cum reușește un student să își împartă timpul între job și facultate; astăzi vom afla rețeta succesului pentru a fi un student de nota 10, concentrat 100% pe studiu.

Mă numesc Anca-Nicoleta Ciubotaru. Sunt Ancastudentă în anul al III-lea la Facultatea de Automatică și Calculatoare, din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”, Iași.

Am preferat să mă axez pe studiile academice și să nu îmi iau un job, deoarece doresc să îmi creez o bază solidă de cunoștințe, folositoare în majoritatea ariilor domeniului de activitate, tocmai pentru a o alege pe cea în care pot excela. Acesta este motivul pentru care am deprins să îmi prioritizez foarte bine activitățile pe care să  le urmez de-a lungul unui semestru academic, preferând să învăț de-a lungul săptămânilor de activitate didactică,  pentru ca în sesiune să aprofundez cunoștințele deja dobândite. Pregătindu-mă pentru numeroase examene, am realizat că motivația susținută de dorința de a fi foate bine informată, reprezintă un atu în vederea obținerii rezultatelor dorite. Consider că pauzele sunt benefice în procesul de învățare, și le văd ca momente în care îmi pun ordine în idei și mă deconectez de problemele cu care mă confrunt.

Obișnuiesc să merg la cursuri, deoarece le văd o sursă importantă de informație, având posibilitatea de a-mi clarifica eventualele lucruri pe care le consider ambigue, dar și pentru că domnii profesori împărtășesc o parte din experiența proprie.

De asemenea, văd în participarea la concursuri și olimpiade un bun prilej de dezvoltare personală. În urma acestora am învățat să fac față mult mai bine stresului și condițiilor de examen, dobândind o gândire limpede, structurată, dar și cunoștințe valoroase.

Aș putea afirma faptul că secretul unei vieți ordonate îl reprezintă lista de activități pe care o întocmesc în fiecare zi, tocmai pentru a fi mai productivă și a da mai mult randament.

Nu în cele din urmă, unul dintre aspectele cheie în vederea obținerii unor rezultate deosebite în orice domeniu, este o gândire sănătoasă: Mens sana in corpore sano (Minte sănătoasă într-un corp sănătos), care se dobândește numai printr-un somn de calitate, alimentație corespunzătoare și activități fizice săptămânale.

Așa cum afirma  John F. Kennedy: <<Drumul fără obstacole, nu duce nicăieri…>> 

Experiența, mai presus de toate

În articolul anterior am discutat dacă este bine sau nu să ai un job în timpul facultății. Astăzi, vă vom prezenta un student care are un job și este prezent și la facultate.

Mă numesc Paul Iurea. Sunt student în anul al IV-lea la Facultatea de Automatică și Calculatoare, din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”, Iași.

Am început să lucrez încă din anul al II-lea de facultate, deoarece mi-am dorit foarte mult să văd ce înseamnă a fi software developer și să gust mai repede din ceea ce ar trebui să îmi ofere diploma de 4 ani de inginerie în domeniul IT. După ce am simțit din plin ce înseamnă să fii membru al unei organizații studențești al cărei scop este să realizeze o intermediere între mediul academic și mediul de producție (companii), am vrut mai mult. Dezvoltarea mea nu putea să se oprească aici.

Deși am plecat la drum cu foarte mult entuziasm, nu am fost lipsit și de momente în care simțeam nevoia să dorm după o zi plină de laboratoare sau să fac lucruri pe care colegii mei le considerau normale, de exemplu să ies într-un pub sau să mă joc pe calculator în timpul liber, timp în care eu, de cele mai multe ori, eram la birou, programând, căutând soluții sau asistând la ședințe. Realizez că m-am dezvoltat într-un mod frumos și nu regret niciun minut din ultimii 2 ani. Chiar și la facultate am înțeles mult mai ușor anumite concepte care îmi erau predate, deoarece eu le întâlnisem și le implementasem deja în cadrul companiilor la care am lucrat.

Am trecut și printr-o fază în care aveam impresia că obiectele studiate la facultate nu îmi sunt utile și că  lucrurile cu adevărat importante le învăț doar la firmă, dar mai târziu am realizat că baza teoretică formată în mediul universitar alături de experiența din cadrul companiilor mă ajută să proiectez soluții pentru diferite probleme și să folosesc un limbaj de specialitate în abordarea acestora.

Nu este ușor să renunți la timpul liber și la ieșirile în oraș pentru a avea un job în domeniul de pregătire, dar este util, atât pentru a-ți dezvolta abilitățile tehnice într-un timp scurt, cât și pentru a-ți forma o viziune clară despre cum merg lucrurile în lumea reală, când lucrezi cu diferiți clienți, timpi limită pentru lansarea unui produs software sau rezolvarea unor task-uri imprevizibile într-un timp foarte scurt.

Drept concluzie, pentru mine facultate + job a însemnat și înseamnă efort dublu, dar cu nenumărate avantaje și experințe ce merită a fi adăugate în CV.